Micii Cercetasi – Rapel si Catarare

TabereCuSuflet052Astazi Micii Cercetasi au fost mari Alpinisti:) De dimineata au avut concurs de Escalada, iar dupa-amiaza au facut rapel pe stanca de sub Pestera cu Bolul fermecat! 

Dupa inviorarea de dimineata, ne-am incolonat si am plecat spre Poiana cu Flori. Aici, la marginea Poienii, este o stanca de calcar aproape 30 m, pe care localnicii o numesc Vararia Mica sau Peretele Calugarului. Peretele incepe cu o panta inierbata, apoi, la jumatate, este o fata spalata. Aici este pasul traseului. De ani de zile organizam concursuri de alpinism pe acest traseu, unul dintre cele mai dificile datorita inaltimii, insa de data aceasta copiii ne-au impresionat! Cu totii s-au descurcat minunat si aproape toti au trecut de pas, ba chiar trei dintre ei au ajuns pana in varf:)

Dupa masa de pranz, la care copiii, chiar si cei mai mofturosi, au mancat tot din farfurie:), am plecat inspre Pestera cu Bolul fermecat. Aici, pe peretele de sub Pestera, am montat un rapel de 7 m, pe care micii cercetasi l-au coborat fara probleme dupa exercitiul de dimineata. Ba chiar Petra, mezina echipei de 6 ani, a vrut sa mai coboare o data:)

Iata pozele de astazi:

Foto: Tabere cu Suflet

Advertisements

One thought on “Micii Cercetasi – Rapel si Catarare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s